DE 2000 DE ANI...
Minunea Luminii de Pasti
Pentru crestini, tara Sfanta este chiar tara Minunilor. Aici, intre Marea Moarta si Tiberiada, intre Ierusalim si pustiul prafos din Nazaretul Galileii, a trait Fiul lui Dumnezeu. Aici s-a rugat pentru oameni, a patimit si a murit, ca sa invie apoi, ridicand prin suferinta Sa pacatele lumii si iscand o noua religie. Si de atunci, de doua mii de ani, minunile sfinte se tot repeta, fara ca nimeni, niciodata, sa le fi putut explica...
La origini, Pastele este o sarbatoare pastorala preistorica a evreilor, inchinata unei zeite a Lunii. Mai tarziu, Pastele a fost asociat "trecerii", iar prin el s-a marcat fuga din Egipt, in noaptea de 14 Nisan, care cadea cam in luna aprilie, in perioada de luna plina. La crestini, "trecerea" in Pamantul Fagaduintei a capatat sensul simbolic de trecere de la moarte la viata, prin jertfa lui Iisus, care a patimit si a murit in locul nostru. Sabatul, sambata de odihna ebraica, a fost inlocuit cu Duminica - ziua Domnului, instituita ca zi de odihna pentru crestini abia in secolul al IV-lea, de catre imparatul Constantin cel Mare.
Legendele si povestile se tes de veacuri in jurul locurilor sfinte. Nu-i greu sa le afli. Greu e sa le vezi pe viu. Sa fii acolo in clipele magice. Atunci cand ochii Maicii Domnului plang cu sange si mir, din icoana vindecatoare, iar lacrimile sfinte au puterea de a reda orbilor vederea. Sau sa ai norocul sa vezi norul care se coboara de pe muntele Tabor, in ziua Schimbarii la Fata, ori sa traiesti cel mai adanc mister. Misterul nedezlegat de doua milenii: renasterea Luminii Sfinte, cea care nu arde, din noaptea Invierii lui Hristos, la Mormantul Sfant din Ierusalim.
Daca te astepti sa vezi ca Sfantul Mormant este un loc singuratic, pierdut undeva intre stancile Ierusalimului, te inseli. Mormantul lui Hristos este cuprins inlauntrul unei biserici gigantice, care seamana cu o cetate. Ziduri imense, ocrotind o multime de oameni si de locuri. Piatra peste piatra, un galbui-rosietic obosit, ascunzand de secole misterele unei lumi. Doar undeva, departe, in dreapta, deasupra turlei marii biserici, se vede in lumina apusului varful Taborului, "Djeber Tor" (muntele taurului), cum ii spun arabii, poate cel mai singuratic loc de pe Pamant.
Acolo, pe piatra golasa, inalta de aproape 600 metri, izbucnita asa, in mijlocul nisipurilor, fara nici o legatura cu ceilalti munti ai Galileii, Iisus s-a schimbat la fata cu 40 de zile inaintea Patimilor Sale. Inlauntrul zidurilor Bisericii Mormantului e multa tacere. Lumina vine greu, iar intunericul e alungat numai de galbenul auriu al candelelor. Aici este locul unde Mantuitorul a fost rastignit pe Golgota, piatra unde a fost uns cu mir dupa coborarea de pe cruce, apoi Sfantul Mormant, si inca multe alte incaperi, care pastreaza marturii ale Patimirii. Biserica si stapanirea asupra Sfantului Mormant este impartita astazi intre marile biserici crestine romano-catolica, ortodoxa, greaca, armeana, etiopiana, siriana si copta.
Ca sa fii martorul uluitorului mister al ivirii Sfintei Lumini, trebuie sa fii acolo in seara dinaintea invierii. Sa intri in noaptea aceea in biserica e o adevarata aventura. Mii de oameni vor sa faca acelasi lucru si cei care nu pot patrunde raman ca o mare vie, tacuta si intunecata, in jurul bisericii. Multi stau langa Mormant de cateva zile, rugandu-se si postind. E noaptea dinaintea celei mai mari sarbatori a crestinatatii. Noaptea cea mai plina de jale a crestinilor.
Nimeni nu stie ce se petrece
Cu 2000 de ani in urma, chiar in clipele acestea, parea ca nu mai exista speranta. Credinta celor ce urmasera pe Iisus murise. Hristos rastignit, sfarsise pe cruce strigand "Eli, Eli lama sabahtani?" si era inchis inlauntrul mormantului.
Mantuirea prin ridicarea pacatelor omenirii parea pierduta pentru vecie. Acum, se spune ca ucenicii Lui s-au indoit cu adevarat. Poate insasi Sfanta Fecioara Maria nu mai stia daca cel zamislit din trupul ei era, cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu.
Acum, la doua milenii distanta in timp, se repeta aidoma, asa ca-n fiecare an, ritualul transmis de generatii. Ritualul sacru in asteptarea Luminii, cel fara de care minunea nu s-ar produce. Se aude muzica liturgica. Vocile tuturor se amesteca sub cupola bisericii. Se canta Prohodul. Spre deosebire de noaptea invierii din tara, aici misterul ivirii Luminii care nu arde se petrece la lumina zilei. Caldura care vine dinspre adancimile desertului a devenit sufocanta. E aproape de miezul zilei. E inceputul miracolului invierii.
Se ia piatra cu un fragment de epitaf de pe marea Piatra a Ungerii, locul unde Iisus a fost uns cu mir, si se incepe inconjurul Bisericii Mari a invierii. Capetele tuturor sunt plecate, ritmul e lent, pas dupa pas, asa cum suna cuvintele rugaciunii pentru cei morti. Cand se ajunge iar la gura Sfantului Mormant, epitaful e asezat in pragul sau. E Sambata Mare. Inca de azi dimineata a fost pregatita, in pragul Mormantului, ceara cu care se va sigila intrarea.
Mormantul este controlat de autoritati, pentru ca inauntrul sau sa nu existe vreo sursa ascunsa de foc. Apoi intrarea este inchisa si cele doua usi sculptate sunt sigilate cu peceti mari de ceara rosie. Sigiliile sunt un simbol al lespezii ce a fost asezata la gura Mormantului, acum doua mii de ani, dupa coborarea lui Hristos in pestera scobita in stanca. Ceara e pusa de cate un reprezentant al fiecarei biserici crestine si ai administratiei Ierusalimului. Incepe inconjurul Mormantului Sfant. Fumul de tamaie si mirosul parfumat al mirului acopera tot locul.
Alaiul e impresionant. Sunt aici toti marii arhierei ai lumii crestine, in straie brodate, cu insemnele puterii lor, mitrele si carjele episcopale acoperite cu aur si scal-date in pietre scumpe. In fata paseste Patriarhul Ierusalimului, Irineu.
Mormantul este inconjurat de trei ori, simbolul Sfintei Treimi, in vreme ce vocile se ridica inalt si grav, spre boltile de piatra innegrite de veacuri: "Lumina Lina, Sfintei Slava, Lumina Lina, Sfintei Slava..." Este ora unu dupa ora veche. Dupa cea noua e douasprezece. E exact mijlocul zilei. Intregul alai se opreste in fata Sfantului Mormant.
Acum Patriarhul Irineu este dezbracat de vesmintele arhieresti, pana ce ramane aproape gol, acoperit numai de stiharul alb, simbolul curateniei sufletesti. De pe usile grele ale Mormantului se scot uriasele sigilii de ceara si, pentru intaia data de la inceperea Deniilor din Saptamana Patimilor, se deschide intrarea in intunericul deplin dinlauntru.
Patriarhul Ierusalimului inalta in maini doua faclii, fiecare avand pe ea cate 33 de lumanari, exact varsta lui Hristos. Cu fruntea plecata, Irineu intra in Sfantul Mormant. Cu el se afla doar dragomanul armenilor. In urma lor, marile usi se inchid din nou. De aici inainte nimeni nu mai vede miracolul, nimeni nu stie ce se petrece in tacerea intunecata.
O flacara coboara din ceruri
Inauntru sunt doua sali. In prima, se afla, asezata chiar in mijloc, o bucata din piatra cu care a fost pecetluita intrarea in locul unde zacea Mantuitorul, dupa moartea Sa pe cruce. In cea de-a doua, se gaseste Mormantul propriu-zis. Un cub de stanca goala, rece si neagra. Atat. Deasupra pietrei, candelele grele, invelite in argint si aur sunt stinse, fara geana de lumina. In Camera Sfantului Mormant intra doar Patriarhul singur. Cade in genunchi si se roaga cu voce mare.
Afara, in jurul bisericii ce cuprinde Sfantul Mormant, totul s-a scufundat in nemiscare. Tacerea e deplina. Toata lumea asteapta. Pe lespedea unde a zacut trupul infasurat in giulgiu al Mantuitorului este intinsa o folie de ceara alba sfintita, care n-a mai fost folosita nicicand, iar peste ceara Patriarhul asaza un strat subtire de vata. Apoi rupe in doua fasia de ceara si inveleste doua faclii. In toata vremea asta, singurul sunet ce se aude e cel al vocii sale profunde, rostind cuvintele sacre ale Cartii Sfinte...
"In Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Acum si Pururea si in Vecii Vecilor. AMIN"! Brusc, o data cu ultimele vorbe ale rugaciunii, de sus, din cupola bisericii coboara o lumina alba, uluitor de alba. Aproape incandescenta, aprinsa de la sine, acolo in aer. Stralucirea orbitoare intra in cripta Mormantului si aprinde vata asezata acolo. Flacara misterioasa imbraca piatra innegrita, pastrata de crestini de 2000 de ani.
Misterul e deplin. Miracolul s-a infaptuit. Focul, venit de nicaieri, aprins de colosale puteri nevazute, a coborat in bezna sa dea lumii Lumina sperantei si a credintei in Dumnezeu.
Acum Patriarhul se intoarce si iese dintre peretii de stanca cu cele doua manunchiuri de lumanari arzand. in clipa primului pas facut afara din golul de piatra, ca la un semn nevazut, cele 33 de candelele din argint, aflate deasupra Mormantului, se-aprind singure, vestind lumii ca Fiul lui Dumnezeu s-a ridicat din morti....
Apoi Lumina se intinde ca un glob de foc si starneste viata si in candelele de deasupra Pietrei Ungerii. Patriarhul Irineu paseste incet, obosit de incercarea trecuta, pana in pragul intrarii. intre marile usi ale Mormantului, tine sus, deasupra capului, lumanarile aprinse de puterea nevazuta si rosteste cu glas tunator: "Hristos a inviat! Veniti de luati Lumina!"
Sunetul vocilor se inalta ca o mare peste tacerea smerita dinainte. Lumea se bucura, striga, rade, se inchina, raspunde in cor "Adevarat a inviat". Patriarhul apleaca mainile si pare ca Lumina Mantuitorului se-ntinde ca un val peste oameni. Firava la inceput, patrunde apoi in multime. Pare ca sta deasupra capetelor ca un nimb. In mainile tuturor se aprinde cate o lumanare. Doua, trei, apoi sute, mii de luminite. Multi chiar ating flacara coborata din ceruri si nu patesc nimic.
Fiindca putini stiu ca Lumina Sfanta de la Mormantul lui Hristos nu face rau. Ea poate fi atinsa, poate fi luata in palme, fara pericol, caci vreme de doua minute ea nu are puterea sa arda... Din inalt, izbucneste urias, majestuos, dangatul asurzitor al clopotelor sfinte. Si vocea Patriarhului, puternica, repetata ca de un ecou, acoperind vuietul multimii: "Hristos a inviat din morti, cu moartea pre moarte calcand!"...
preluare revista Avantaje
Pentru crestini, tara Sfanta este chiar tara Minunilor. Aici, intre Marea Moarta si Tiberiada, intre Ierusalim si pustiul prafos din Nazaretul Galileii, a trait Fiul lui Dumnezeu. Aici s-a rugat pentru oameni, a patimit si a murit, ca sa invie apoi, ridicand prin suferinta Sa pacatele lumii si iscand o noua religie. Si de atunci, de doua mii de ani, minunile sfinte se tot repeta, fara ca nimeni, niciodata, sa le fi putut explica...
La origini, Pastele este o sarbatoare pastorala preistorica a evreilor, inchinata unei zeite a Lunii. Mai tarziu, Pastele a fost asociat "trecerii", iar prin el s-a marcat fuga din Egipt, in noaptea de 14 Nisan, care cadea cam in luna aprilie, in perioada de luna plina. La crestini, "trecerea" in Pamantul Fagaduintei a capatat sensul simbolic de trecere de la moarte la viata, prin jertfa lui Iisus, care a patimit si a murit in locul nostru. Sabatul, sambata de odihna ebraica, a fost inlocuit cu Duminica - ziua Domnului, instituita ca zi de odihna pentru crestini abia in secolul al IV-lea, de catre imparatul Constantin cel Mare.
Legendele si povestile se tes de veacuri in jurul locurilor sfinte. Nu-i greu sa le afli. Greu e sa le vezi pe viu. Sa fii acolo in clipele magice. Atunci cand ochii Maicii Domnului plang cu sange si mir, din icoana vindecatoare, iar lacrimile sfinte au puterea de a reda orbilor vederea. Sau sa ai norocul sa vezi norul care se coboara de pe muntele Tabor, in ziua Schimbarii la Fata, ori sa traiesti cel mai adanc mister. Misterul nedezlegat de doua milenii: renasterea Luminii Sfinte, cea care nu arde, din noaptea Invierii lui Hristos, la Mormantul Sfant din Ierusalim.
Daca te astepti sa vezi ca Sfantul Mormant este un loc singuratic, pierdut undeva intre stancile Ierusalimului, te inseli. Mormantul lui Hristos este cuprins inlauntrul unei biserici gigantice, care seamana cu o cetate. Ziduri imense, ocrotind o multime de oameni si de locuri. Piatra peste piatra, un galbui-rosietic obosit, ascunzand de secole misterele unei lumi. Doar undeva, departe, in dreapta, deasupra turlei marii biserici, se vede in lumina apusului varful Taborului, "Djeber Tor" (muntele taurului), cum ii spun arabii, poate cel mai singuratic loc de pe Pamant.
Acolo, pe piatra golasa, inalta de aproape 600 metri, izbucnita asa, in mijlocul nisipurilor, fara nici o legatura cu ceilalti munti ai Galileii, Iisus s-a schimbat la fata cu 40 de zile inaintea Patimilor Sale. Inlauntrul zidurilor Bisericii Mormantului e multa tacere. Lumina vine greu, iar intunericul e alungat numai de galbenul auriu al candelelor. Aici este locul unde Mantuitorul a fost rastignit pe Golgota, piatra unde a fost uns cu mir dupa coborarea de pe cruce, apoi Sfantul Mormant, si inca multe alte incaperi, care pastreaza marturii ale Patimirii. Biserica si stapanirea asupra Sfantului Mormant este impartita astazi intre marile biserici crestine romano-catolica, ortodoxa, greaca, armeana, etiopiana, siriana si copta.
Ca sa fii martorul uluitorului mister al ivirii Sfintei Lumini, trebuie sa fii acolo in seara dinaintea invierii. Sa intri in noaptea aceea in biserica e o adevarata aventura. Mii de oameni vor sa faca acelasi lucru si cei care nu pot patrunde raman ca o mare vie, tacuta si intunecata, in jurul bisericii. Multi stau langa Mormant de cateva zile, rugandu-se si postind. E noaptea dinaintea celei mai mari sarbatori a crestinatatii. Noaptea cea mai plina de jale a crestinilor.
Nimeni nu stie ce se petrece
Cu 2000 de ani in urma, chiar in clipele acestea, parea ca nu mai exista speranta. Credinta celor ce urmasera pe Iisus murise. Hristos rastignit, sfarsise pe cruce strigand "Eli, Eli lama sabahtani?" si era inchis inlauntrul mormantului.
Mantuirea prin ridicarea pacatelor omenirii parea pierduta pentru vecie. Acum, se spune ca ucenicii Lui s-au indoit cu adevarat. Poate insasi Sfanta Fecioara Maria nu mai stia daca cel zamislit din trupul ei era, cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu.
Acum, la doua milenii distanta in timp, se repeta aidoma, asa ca-n fiecare an, ritualul transmis de generatii. Ritualul sacru in asteptarea Luminii, cel fara de care minunea nu s-ar produce. Se aude muzica liturgica. Vocile tuturor se amesteca sub cupola bisericii. Se canta Prohodul. Spre deosebire de noaptea invierii din tara, aici misterul ivirii Luminii care nu arde se petrece la lumina zilei. Caldura care vine dinspre adancimile desertului a devenit sufocanta. E aproape de miezul zilei. E inceputul miracolului invierii.
Se ia piatra cu un fragment de epitaf de pe marea Piatra a Ungerii, locul unde Iisus a fost uns cu mir, si se incepe inconjurul Bisericii Mari a invierii. Capetele tuturor sunt plecate, ritmul e lent, pas dupa pas, asa cum suna cuvintele rugaciunii pentru cei morti. Cand se ajunge iar la gura Sfantului Mormant, epitaful e asezat in pragul sau. E Sambata Mare. Inca de azi dimineata a fost pregatita, in pragul Mormantului, ceara cu care se va sigila intrarea.
Mormantul este controlat de autoritati, pentru ca inauntrul sau sa nu existe vreo sursa ascunsa de foc. Apoi intrarea este inchisa si cele doua usi sculptate sunt sigilate cu peceti mari de ceara rosie. Sigiliile sunt un simbol al lespezii ce a fost asezata la gura Mormantului, acum doua mii de ani, dupa coborarea lui Hristos in pestera scobita in stanca. Ceara e pusa de cate un reprezentant al fiecarei biserici crestine si ai administratiei Ierusalimului. Incepe inconjurul Mormantului Sfant. Fumul de tamaie si mirosul parfumat al mirului acopera tot locul.
Alaiul e impresionant. Sunt aici toti marii arhierei ai lumii crestine, in straie brodate, cu insemnele puterii lor, mitrele si carjele episcopale acoperite cu aur si scal-date in pietre scumpe. In fata paseste Patriarhul Ierusalimului, Irineu.
Mormantul este inconjurat de trei ori, simbolul Sfintei Treimi, in vreme ce vocile se ridica inalt si grav, spre boltile de piatra innegrite de veacuri: "Lumina Lina, Sfintei Slava, Lumina Lina, Sfintei Slava..." Este ora unu dupa ora veche. Dupa cea noua e douasprezece. E exact mijlocul zilei. Intregul alai se opreste in fata Sfantului Mormant.
Acum Patriarhul Irineu este dezbracat de vesmintele arhieresti, pana ce ramane aproape gol, acoperit numai de stiharul alb, simbolul curateniei sufletesti. De pe usile grele ale Mormantului se scot uriasele sigilii de ceara si, pentru intaia data de la inceperea Deniilor din Saptamana Patimilor, se deschide intrarea in intunericul deplin dinlauntru.
Patriarhul Ierusalimului inalta in maini doua faclii, fiecare avand pe ea cate 33 de lumanari, exact varsta lui Hristos. Cu fruntea plecata, Irineu intra in Sfantul Mormant. Cu el se afla doar dragomanul armenilor. In urma lor, marile usi se inchid din nou. De aici inainte nimeni nu mai vede miracolul, nimeni nu stie ce se petrece in tacerea intunecata.
O flacara coboara din ceruri
Inauntru sunt doua sali. In prima, se afla, asezata chiar in mijloc, o bucata din piatra cu care a fost pecetluita intrarea in locul unde zacea Mantuitorul, dupa moartea Sa pe cruce. In cea de-a doua, se gaseste Mormantul propriu-zis. Un cub de stanca goala, rece si neagra. Atat. Deasupra pietrei, candelele grele, invelite in argint si aur sunt stinse, fara geana de lumina. In Camera Sfantului Mormant intra doar Patriarhul singur. Cade in genunchi si se roaga cu voce mare.
Afara, in jurul bisericii ce cuprinde Sfantul Mormant, totul s-a scufundat in nemiscare. Tacerea e deplina. Toata lumea asteapta. Pe lespedea unde a zacut trupul infasurat in giulgiu al Mantuitorului este intinsa o folie de ceara alba sfintita, care n-a mai fost folosita nicicand, iar peste ceara Patriarhul asaza un strat subtire de vata. Apoi rupe in doua fasia de ceara si inveleste doua faclii. In toata vremea asta, singurul sunet ce se aude e cel al vocii sale profunde, rostind cuvintele sacre ale Cartii Sfinte...
"In Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Acum si Pururea si in Vecii Vecilor. AMIN"! Brusc, o data cu ultimele vorbe ale rugaciunii, de sus, din cupola bisericii coboara o lumina alba, uluitor de alba. Aproape incandescenta, aprinsa de la sine, acolo in aer. Stralucirea orbitoare intra in cripta Mormantului si aprinde vata asezata acolo. Flacara misterioasa imbraca piatra innegrita, pastrata de crestini de 2000 de ani.
Misterul e deplin. Miracolul s-a infaptuit. Focul, venit de nicaieri, aprins de colosale puteri nevazute, a coborat in bezna sa dea lumii Lumina sperantei si a credintei in Dumnezeu.
Acum Patriarhul se intoarce si iese dintre peretii de stanca cu cele doua manunchiuri de lumanari arzand. in clipa primului pas facut afara din golul de piatra, ca la un semn nevazut, cele 33 de candelele din argint, aflate deasupra Mormantului, se-aprind singure, vestind lumii ca Fiul lui Dumnezeu s-a ridicat din morti....
Apoi Lumina se intinde ca un glob de foc si starneste viata si in candelele de deasupra Pietrei Ungerii. Patriarhul Irineu paseste incet, obosit de incercarea trecuta, pana in pragul intrarii. intre marile usi ale Mormantului, tine sus, deasupra capului, lumanarile aprinse de puterea nevazuta si rosteste cu glas tunator: "Hristos a inviat! Veniti de luati Lumina!"
Sunetul vocilor se inalta ca o mare peste tacerea smerita dinainte. Lumea se bucura, striga, rade, se inchina, raspunde in cor "Adevarat a inviat". Patriarhul apleaca mainile si pare ca Lumina Mantuitorului se-ntinde ca un val peste oameni. Firava la inceput, patrunde apoi in multime. Pare ca sta deasupra capetelor ca un nimb. In mainile tuturor se aprinde cate o lumanare. Doua, trei, apoi sute, mii de luminite. Multi chiar ating flacara coborata din ceruri si nu patesc nimic.
Fiindca putini stiu ca Lumina Sfanta de la Mormantul lui Hristos nu face rau. Ea poate fi atinsa, poate fi luata in palme, fara pericol, caci vreme de doua minute ea nu are puterea sa arda... Din inalt, izbucneste urias, majestuos, dangatul asurzitor al clopotelor sfinte. Si vocea Patriarhului, puternica, repetata ca de un ecou, acoperind vuietul multimii: "Hristos a inviat din morti, cu moartea pre moarte calcand!"...
preluare revista Avantaje
