Se afișează postările cu eticheta feng shui. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta feng shui. Afișați toate postările

miercuri, 8 decembrie 2010

2012 nu este sfarsitul lumii!este inceputu unei noi ere

2012 - SA FIE OARE ACESTA ANUL FATAL AL PACATOSILOR DE PE ACEST PAMANT?!


Nu mă pot declara un cunoscător al astrologiei mayaşe. Nici vreun expert in interpretarea prezicerilor lui Nostradamus. Dar, nici nu pot privi cu resemnare la ingrijorarea tot mai mare a omenirii, a astrologilor şi chiar a cercetătorilor ştiinţifici, in ceea ce priveşte Apocalipsa planificată pentru 21 decembrie 2012.

Ca un umil cercetător al milenarei astrologii chineze şi al disciplinei Feng Shui, de asemenea, dezvoltată de peste 4200 ani, m-am simţit dator să fac şi eu un studiu privitor la dramatica dată a foarte apropiatei istorii a sfarşitului omenirii. Aceasta, cu atat mai mult cu cat ultimul mare succes de casă al Hollywood-ului, intitulat chiar "2012", declanşează o nelinişte şi mai accentuată. In plus, personajul principal al filmului de ficţiune are o neaşteptată intalnire in parcul Yellow Stone cu un misterios individ care susţinea că data exactă a nenorocirii este prevăzută atat in Biblia creştină, cat şi (in afară de calendarul mayaş) in celebra "Carte a Transformărilor"(Yi King)!!! Ei bine, această din urmă sursă imi este mai cunoscută şi, ca atare, am pornit la a o...scormoni.

Terence McKenna, autorul(decedat in anul 2000) al cărţii "Lumea invizibilă: mintea, halucinogenele şi Yi King" , susţine că s-a inspirat din aranjarea celor 64 de hexagrame ale Regelui Wen, punandu-le in ordinea următoare: primele două hexagrame - CERUL(Cel Creator) şi PĂMANTUL(Cel ce Primeşte) - aşezate inaintea celor 30 de perechi următoare, iar ultimele două au rămas APA deasupra FOCULUI(După Implinire) şi, desigur FOCUL deasupra APEI(Inainte de Implinire). O asemenea secvenţialitate ar descrie cele două faze de evoluţie ale lumii: de la inceputurile definite de arhetipurile CER şi PĂMANT, pană la sfarşitul in care FOCUL este deasupra APEI. Combinaţia din urmă sugerează distrugerea vieţii prin dispariţia apei, sub efectul temperaturilor inalte. Astfel, McKenna a atribuit valori matematice fiecăreia din cele 384 de linii(in limba chineză: jao) ale celor 64 de hexagrame, obţinand grafic o curbă. Despre aceasta, el a susţinut că ar putea să precizeze datele exacte ale producerii unor evenimente importante ale lumii. Fiecare varf de curbă - superior, sau inferior - ar coincide cu cate o etapă importantă din istoria civilizaţiei umane. McKenna şi-a intitulat studiul : Teoria Undei Temporale. In conformitate cu această teorie, o translatare in timp a celor 384 de linii ale celor 64 de hexagrame ar putea conduce la găsirea intervalului de timp scurs intre două evenimente majore ale Pămantului. Prin urmare, suprapunand data de 21.12.2012 cu sfarşitul curbei, atunci s-ar putea observa că toate varfurile pozitive şi negative al curbei s-ar potrivi foarte bine cu evenimentele importante cunoscute in istoria omenirii. Aşadar, el consideră celebra dată ca fiind momentul cand curba atinge punctul cel mai de jos.

Deci, dacă ţinem seama de opţiunile ipotetice - alese in mod arbitrar de McKenna - in folosirea datelor din Yi King, Â atunci nu putem vorbi despre o reală predicţie exprimată de Cartea Transformărilor. La originea lor, semnificaţia celor două hexagrame - După Implinire şi Inaintea Implinirii - nu implică neapărat sfarşitul lumii, ci, dimpotrivă, deoarece transformarea nu este completă.

Dacă, totuşi, ne interesează să aflăm cand va fi sfarşitul Lumii, atunci ar trebui să pornim de la Principiile Ordinii Lumii Supreme, create de Shao Yong, in vremea dinastiei Sung. Un autentic cunoscător al Cărţii Transformărilor, Shao Yong a inventat un sistem de măsurare a Timpului Universal, impărţindu-l in patru unităţi: Yuan, Huai, Yun şi Shi. Relaţiile matematice dintre acestea sunt:



1 Yuan = 12 Huai = 360 Yun(12 x30) = 4320 Shi(12 x 360) = 129600 ani tereştri(4320x 30)



In plus, Shao Yong a impărţit epocile parcurse de omenire in 64 de etape, pentru a le pune in matricea celor 64 de hexagrame. El a adoptat secvenţialitatea hexagramelor aşa cum le concepuse, la origine, Regele Wen, adică, incepand cu CERUL şi PĂMANTUL. Dar numărul anilor atribuiţi fiecărei etape este mult mai mare. Iată inşiruirea etapelor:



ETAPA
HEXAGRAMA

1
CERUL - 60.000 Yuani(60.000 x 129.600 = 7.776.000.000 ani)

Este inceputul existenţei planetei Terra

2
PĂMANTUL - 3600 Yuani(3600 x 129.600 = 466.560.000 ani)

Perioada antichităţii

3
APĂ peste TUNET =" Dificultăţi ale inceputurilor"Â - 1000 Yuani(1000 x 129.600 = 129.600.000 ani)

Perioada formării continentelor şi oceanelor

4
MUNTE peste APĂ = "Tinereţe rebelă" Â -Â 124 Yuani(124 x 129.600 = 16.070.400 ani)

Apariţia regnului vegetal

5
APĂ peste CER = "Aşteptarea" - 36 Yuani(36 x 129.600 = 4.665.600 ani)

Apariţia regnului animal

6
CER peste APĂ = "Conflictul" - 10 Yuani(10 x 129.600 = 1.296.000 ani)

Potopul (Pămantul este acoperit aproape in totalitate de ape)

7
PĂMANT peste APĂ = "Armată" - 5 Yuani(5 x 129.600 = 648.000 ani)

Apariţia Omului

8
APĂ peste PĂMANT = "Comuniunea" - 1 Yuan = 129.600 ani

Civilizaţia umană ( se apreciază că ne aflăm aproximativ la jumătatea acestei etape)

9....57
De la "Comuniune" la "Vant" - 50 Yuani = 6.480.000 ani

Civilizaţia umană continuă

58
 "Lacul" - 5 Yuani = 648.000 ani

Declinul umanităţii

59
"Dispersia" - 10 Yuani = 648.000 ani

Un nou Potop

60
"Limitarea"Â 36 Yuani = 4.665.000 ani

Declinul speciilor

61
"Adevărul interior" - 124 Yuani = 16.070.400 ani

Dispariţia regnului vegetal

62
"Preponderenţa lucrurilor mărunte" - 1000 Yuani = 129.600.000 ani

Scufundarea continentelor

63
"După Implinire" - 3600 Yuani = 466.560.000 ani

Sfarşitul planetei Terra

64
"Inaintea implinirii" - 60.000 Yuani = 7.776.000.000 ani

Sfarşitul Timpului

TOTAL
129.600 Yuani




Aşadar, luand in considerare logica lui Shao Yong, actualmente ne aflăm cam pe la mijlocul etapei a 8-a şi mai avem vreo 60.000 ani pană la următoarea. Evident, aşa cum se poate vedea in tabelul de mai sus, mai sunt incă multe etape de parcurs pană la sfarşitul civilizaţiei umane şi, cu atat mai mult, pană la sfarşitul existenţei Pămantului.

La o analiză atentă, se poate observa că teoria lui Shao Yong este destul de asemănătoare cu cea a Undei Temporale, dar se detaşează de Mckenna prin faptul că astrologul chinez a ales - după o logică mai plauzibilă - cicluri temporale mult mai mari. Credibilitatea variantei lui Shao Yong constă şi in faptul că el s-a folosit de principiul atribuirii cate unei hexagrame fiecărui an.

Anul 2012 este reprezentat de hexagrama PĂMANT peste TUNET = "Intoarcerea"(Revenirea). Aceasta semnifică trecerea intr-o nouă fază, sau inceputul unor innoiri. De aici, putem deduce tentaţia multor susţinători ai Marii Transformări din anul 2012 de a avansa diverse teorii privitoare la o selecţie umană la nivel planetar după criteriul nivelului spiritual. Aceştia ne vorbesc despre efectele trecerii sistemului Solar prin Centura Fotonică, care ar putea să influenţeze aspectele somatice ale oamenilor, in funcţie de credinţele şi convingerile lor spirituale. Aceia dintre noi care nu vor reuşi să-şi reevalueze atitudinea faţă de sine, de semenii lor şi faţă de Legile Universului nu vor reuşi să supravieţuiască. O asemenea formulare ne poate duce cu gandul la distrugerea cetăţilor antice Sodoma şi Gomora, ca urmare a deviaţiilor grave ale locuitorilor lor de la respectarea legilor divine. Celebrul episod din Vechiul Testament ne sugerează un moment similar cu acela pe care il prevăd pesimiştii anului 2012. Ţinand seama de faptul că, după criteriile iudaice, timpul se măsoară de 7715 ani, precum şi de faptul că ciclul trecerilor prin Centura Fotonică este de 26.000 ani, avem motive să credem că anul 2012 nu coincide cu momentul acestui eveniment cosmic - redat de modelul "Sodoma şi Gomora" . Deci, nu s-ar confirma vreo nouă "epurare" a umanităţii Terrei in anul 2012.

Pe de altă parte, este foarte greu de crezut că se poate face o selecţie riguroasă, pe criterii de evoluţie spirituală, a tuturor oamenilor de pe cuprinsul planetei. Chiar dacă acceptăm teoria adaptabilităţii Omului la schimbări de mediu şi, astfel, să asistăm la o selecţie naturală, similară cu cea descrisă de teoria darwinistă. Afirmaţia apocaliptică din scripturile creştine: cei de pe urmă, cei dintai vor fi, sugerand că morţii se vor scula, iar cei vii vor cobori in moarte este şi mai ciudată; ea nu se suprapune ideii de epurare spirituală.

Totuşi, astrologii tibetani şi chinezi sunt unanimi in părerea că mileniul in care am intrat deja este o eră a creşterii spiritualităţii umanităţii. Dar, acest fenomen se va petrece treptat, de-a lungul mai multor generaţii. Avem, deci, argumente să credem in progresul spiritual al omenirii, dar nu prin intermediul unui şoc cosmic care să decimeze 75% din populaţia planetei. Să ne imaginăm că, nu mai departe de 3 ani, cei ce beneficiază de frecvenţa adecvată trecerii prin Centura Fotonică işi vor pierde părinţii, fraţii şi/sau surorile, copiii, soţiile/soţii, rudele şi prietenii dragi. Vor fi ei atat de fericiţi ca supravieţuitori ai unui cataclism cu esenţă subtilă?! Sau, poate vor pieri şi ei de durere şi compasiune?!... Căci ei vor fi cei capabili să le pese pană in adancul sufletului şi de suferinţele celor păcătoşi şi necredincioşi?!...

Un calcul foarte amănunţit, pe principiile Celor Patru Stalpi ai Destinului, privitor la data de 21.12.2012, m-a condus la cateva concluzii ce pot fi luate in serios:

- Ne vom afla in anul Dragonului de Apă Yang; Dragonul este o sursă de energie de Apă şi totodată este energie puternică de Pămant. Ca atare, există şanse mari de cutremure importante; dar, in acelaşi timp, ne putem aştepta ca seismele să fie secondate, sau să provoace şi inundaţii in luna decembrie a lui 2012

- Cele trei energii distructive se vor afla atunci in S-SE, şi S-SV.

- Stelele zburătoare 5 şi 3 se vor afla in sectorul de SE; prin urmare nu va fi de mirare ca, in regiunile sudice şi sud-estice să ne confruntăm cu aceste fenomene, dar in nici un caz la nivel planetar!





Adrian Florea

MARE MAESTRU de QIGONG

MAESTRU FENG SHUI

vineri, 5 decembrie 2008

5 elements

Ce dezvăluie... CORPUL ÎN FUNCŢIE DE CELE 5 ELEMENTE (I)

Chinezii disting între cinci tipuri de constituţie fizică, iar acestea sunt asociate cu cele 5 elemente, cu cinci planete, cinci forme şi cinci culori ale pielii. În funcţie de elementul şi planeta care vă determină constituţia fizică şi culoarea pielii, aceştia fac corelaţii cu tendinţele comportamentale, potenţialul de succes, precum şi cu nivelurile de energie.



ELEMENT


FORMĂ


CULOARE
PLANETĂ

FOC


Triunghiulară


Roşu/purpuriu


Marte

LEMN


Dreptunghiulară


Verde/maro


Jupiter

METAL


Rotundă


Alb/culori metalice


Venus

APĂ


Ondulată


Negru/albastru


Mercur

PĂMÂNT


Pătrată


Galben


Saturn



Tabelul de mai sus descrie silueta diverselor persoane în funcţie de forme. Fiecăreia dintre acestea i se asociază câte un element şi o planetă. Astfel, Marte (Foc) este o planetă a energiei agresive, aşadar tipurile corporale de Foc au multă energie latentă. Jupiter (Lemn) întruchipează energia creşterii, în vreme ce Venus (Metal) are o energie echilibrată. Energia lui Mercur (Apă) este fluidă şi lunecoasă, iar cea a lui Saturn (Pământ) este viguroasă şi fermă.

Cele cinci elemente au şi alte caracteristici aparte, şi acestea furnizează noi niveluri de categorisire. Prin examinarea corpurilor noastre, putem discerne diferite feluri de constituţie, statură, formă, coloraţie ş.a.m.d. Ele se găsesc, în diferite combinaţii, în fiecare fiinţă umană.
Examinaţi-vă şi vedeţi care element vă defineşte cel mai bine constituţia. De aici puteţi afla multe lucruri cu privire la trăsăturile definitorii ale personalităţii voastre.

TIPUL CORPORAL DE LEMN
Persoanele de Lemn au membrele lungi şi o siluetă dreptunghiulară, cu gâtul lung şi zvelt şi capul alungit. Au umerii laţi.

Există două tipuri de constituţie corporală de Lemn. Primul tip este înalt şi musculos, seamănă cu un copac. Oamenii din acest tip tind să fie serioşi, calmi şi au înclinaţii intelectuale. La cel de-al doilea tip, osatura este mai delicată şi statura mai mică. Persoanele de acest tip tind să fie mai superficiale, naive şi romantice.

Tipurile corporale de Lemn corespund, în general, unor oameni cu vocea joasă, dar limpede, şi care vorbesc lent, însă cursiv. Nu sunt buni oratori şi au tendinţa să fie monotoni. O infuzie de energie de Foc le va conferi mai multă energie şi îi va face să fie nişte vorbitori mai energici. Au mişcări calme şi studiate.

Spre norocul lor, persoanele de Lemn vor avea mereu tendinţa să arate mai tinere decât sunt de fapt. În general, se menţin la o greutare corporală adecvată. Deşi nu sunt foarte viguroase, se vor bucura de longevitate, şi nici capacitatea lor intelectuală nu va fi afectată odată ce avansează în vârstă. Dacă vor avea probleme de sănătate la bătrâneţe, acestea vor fi generate mai curând de anxietate, tensiunea nervoasă şi insomnie, decât de afecţiuni fizice.

Din punctul de vedere al personalităţii, persoanele de Lemn tind să fie mai calme şi mai puţin agitate decât, de exemplu, persoanele de Foc. Totuşi, anxietatea lor, chiar dacă şi-o camuflează bine, există şi le poate cauza probleme de sănătate. Oamenii de acest tip nu sunt nici energici, nici atletici, şi adesea par mai curând de pe altă lume şi sunt pierduţi în gândurile lor. Iubesc compania intelectualilor şi au o afinitate specială cu aceştia. Nu le place bârfa şi nu excelează în conversaţiile de salon.

În general, persoanele de Lemn au o preferinţă pentru stilul de viaţă calm şi relaxat de la ţară, în defavoarea vieţii agitate şi frenetice de la oraş. Le plac plimbările meditative şi contemplative. Aspiră să ajungă pe culmi înalte ale realizării, dar arareori dau glas viselor lor secrete.

Persoanele de Lemn tind să fie oarecum rezervate şi distante. Pe planul dragostei şi al familiei, vor da dovadă de loialitate şi fidelitate, precum şi de un oarecare romantism, care se manifestă mai curând prin sentimente poetice decât prin gesturi extravagante. Oamenii de acest tip preferă să nu se afle sub lumina reflectoarelor, fiind mai curând „persoanele din umbră“.

TIPUL CORPORAL DE FOC
Persoanele de Foc au o configuraţie oarecum triunghiulară, cu capul mic şi corpul prelung, acesta din urmă tinzând să fie mai lat în dreptul coapselor. Femeile au de obicei pieptul mic şi posteriorul mare.

Persoanele de Foc tind să fie înalte, suple, însă puternice, musculoase şi pline de energie. Dau de obicei senzaţia de flexibilitate şi agilitate şi au pielea netedă. Au un spirit vioi şi sănătos, care pare să atragă bogăţia şi succesul. Tind să fie nişte persoane dinamice, curajoase şi destul de pătimaşe. Au foarte multă energie – uneori, prea multă.

Oamenii din acest tip corporal sunt vivace şi activi şi sunt înclinaţi să vorbească repede, cu o voce joasă, răguşită. Elementul Foc are viaţă numai atunci când este activ, aşa încât persoanele de Foc trebuie să fie mereu active pentru a fi fericite. Manifestarea extremă a acestui lucru sunt spiritul neliniştit şi setea de aventură.

Persoanele de Foc au un metabolism bun şi îşi pot păstra silueta zveltă. Firea lor este direct legată de rezervele lor de energie. O mare parte din ceea ce sunt şi fac este direct determinat de cât de energici sunt. Oamenii cu prea multă energie de Foc vor manifesta un anumit neastâmpăr, şi de aici energia lor trebuie canalizată în scopuri productive, căci altminteri şi-o vor direcţiona spre scopuri ce nu le sunt benefice.

Persoanele din acest tip corporal sunt atrase de lumea multă, de zgomot şi de orice simbolizează aventura şi activitatea. Au orizonturi nelimitate şi vise măreţe. Oamenii din acest tip tind să fie totuşi superficiali şi le lipseşte profunzimea intelectuală a persoanelor de Lemn. Pot fi nerăbdători, intoleranţi şi prea critici, deşi nu sunt ranchiunoşi, uită şi iartă repede. Le place să petreacă şi să socializeze şi sunt ca argintul-viu în ceea ce priveşte viaţa şi relaţiile de amiciţie.

Din cauza nevoii lor foarte mari de activitate, mişcare şi schimbare, sunt nişte oameni orientaţi spre acţiune, care nu stau pe tuşă. Sunt spirite libere, cărora le place să rişte, să joace jocuri de noroc şi să se mişte încontinuu.

Persoanele de Foc sunt mai puţin de încredere decât majoritatea celorlalte, cu excepţia cazului în care viaţa lor este temperată de influenţa unor caracteristici de Lemn (cum ar fi un ten măsliniu, precum şi o structură osoasă mai solidă şi o formă a feţei uşor pătrăţoasă). Acestea din urmă vor face ca ele să încetinească ritmul şi să adopte o atitudine mai intelectuală şi mai grijulie faţă de viaţă.

luni, 27 august 2007


FENG SHUI pentru sufletRezerva-ti o dimineata linistita de week-end, când sa te trezesti - totusi - mai devreme decât ceilalti membri ai familiei। Priveste cu atentie toate încaperile casei tale, fiecare coltisor। Fotografiile membrilor familiei stau grupate, parca pentru a-i tine uniti. Vasele de lut cu flori, sau pentru decor, îti vor reaminti cât de legati suntem de pamânt si de fertilitatea lui.Tablourile îti vor trezi o multime de amintiri care ti-au modelat viata si sufletul. Fiecare obiect din casa te va ajuta sa întelegi mai bine cine esti si încotro te îndrepti în viata, sa privesti mai adânc în sufletul tau. Fie ca poti constientiza aceste lucruri, sau nu, esti încercuit(a) de metafore personale, mesaje secrete catre fiinta ta subtila. Fiecare parte din casa ta, sau locul tau de munca, are ascunse în ea informatii codificate despre tine si cei care exista în spatiul tau de viata si munca. Descifrarea întelesurilor acestor mesaje te va purta în adâncurile misterioase ale propriului tau सुफ्लेत

si, astfel, vei putea sa remodelezi metaforele casei tale si - în conecinta - formele spiritului tau. Casa ta poate deveni catalizatorul schimbarilor benefice din viata ta. Raspunsurile salasluiesc chiar în tine. Nu trebuie decât sa gasesti calea de a le afla. Vei porni într-o "calatorie" în adâncul tau folosind o tehnica antica din China : transferul de forma. Aceatsa este o forma de meditatie prin care se transfera constiinta proprieiidentitati în realitatea unei alte forme de constiinta. Prin meditatie poti deveni chiar casa ta, sau un obiect din ea si sa observi ce imagini si sentimente se percep din aceasta postura. Este o tehnica de mare forta si, uneori, rezultatele sunt uimitoare. Cum?! Pur si simplu, te relaxezi, închizi ochii, îti imaginezi cum corpul tau îsi schimba forma si devine un obiect din casa ta ; încearca foarte serios sa-ti imaginezi cum ai simti daca ai fi acel obiect. Noteaza-ti orice simtamânt sau amintire ce poate fi asociata cu acel obiect. A doua cale de a gasi raspunsurile cautate este aceea de a vorbi cu obiectele din casa. Începe prin a acorda o personalitate distincta fiecaruia. Apoi, porneste conversatia cu ele. Oricât de ciudat ti s-ar parea, rezultatele sunt minunate. De pilda, o femeie tânara, conversând cu un tablou cu fructe - prin meditatie, desigur - a aflat ca scopul tabloului era sa-i aminteasca de fertilitatea ei, iar fructul bine copt sugera viitorul ei copil. A doua zi, femeia a aflat ca era însarcinata de doua luni. Meditatia ei o ajutase sa patrunda în propriul subconstient si sa stie - înaintea testului de sarcina! - ca urma sa devina mama. Si a fost foarte fericita. Cum se face, asadar, comunicarea cu obiectele din casa? La fel ca mai sus, închizi ochii, te relaxezi si îti imaginezi ca îti dezvolti o capacitate deosebita de a conversa cu obiectele. Apoi, imagineaza-te mergând prin casa si discutând cu ele. Alege-le pe cele care au semnificatii mai puternice pentru tine si asculta ce are de spus fiecare despre importanta si despre scopul sau în viata ta. Marii maestri de Feng Shui pot face aceste lucruri în locul tau. Caci, maestrii adevarati sunt aceia care au antrenamentul de a se substitui clientilor lor si de a descoperi ce trebuie facut. De aceea, munca lor este pretuita enorm de catre cei care le cer ajutorul. Uneori, solutiile sunt atât de simple, încât esti tentat sa crezi ca nu valoreaza mai nimic, pe când pretul poate fi chiar usturator. Daca întelegi, vei plati fara sa clipesti, pentru ca stii ca daca vei ignora sfatul maestrului, risti sa te coste - mai târziu - mult mai scump. Adrian FloreaMAESTRU DE FENG शुई MARE MAESTRU AL FEDERATIEI MONDIALE DE QIGONG